Agora.md: O companie implicată în dosarul alimentelor, supărată că nu a câștigat un nou contract cu DETS

Compania Sanex-comerț, inclusă în lista neagră a agenților economici care livrau produse alimentare în școlile și grădinițele din Capitală, a depus contestație după ce autoritățile nu l-au declarat câștigător al licitațiilor de achiziții pentru anul 2017. Anunțul a fost făcut de șefa interimară a Direcției Generale Tineret și Sport, Valentina Cujbă. „Dacă măcar un agent din lista neagră trece de licitații, interimarul care acceptă așa ceva pe fereastră zboară afară”, a declarat în context primarul general Dorin Chirtoacă.

„În urma licitațiilor petrecute, câștigător după prețul oferit a ieșit compania Sanex comerț. Grupul de lucru a dat câștig următorului ofertant. Agentul economic deja a făcut o plângere că nu a fost selectat”, a declarat Valentina Cujbă.

Edilul Capitalei a ținut în acest context să-și atenționeze subalternii.

„Cu ce obraz se mai duce la licitații după toată murdăria pe care a făcut-o. Ei ce, se cred Dumnezei? E caz de obrăznicie crasă. Dacă trece măcar un agent economic din lista neagră noi toți trebuie să ne dăm demisia, toți din sala asta. Este așa agent economic? Interimarul care a făcut așa ceva pe fereastră zboară afară”, a declarat Chirtoacă.

Potrivit Valentinei Cujbă licitațiile de achiziții a produselor alimentare pentru instituțiile de învățământ sunt în proces de desfășurare.

„Verificați și dacă este vreun contract semnat cu vreo unul din agenții economici din lista neagră. Dacă așa ceva este vine și șeful interimar și vice pretorul vin la mine cu cerere de eliberare din funcție. Până în seară informația în scris să fie la mine”, a mai adăugat Chirtoacă.

Menționăm că Sanex-Comerț se numără printre companiile vizate în Dosarul licitațiilor trucate inițiat de Centrul Național Anticorupție.

Cu sediul la Ialoveni, Sanex-Comerț a fost fondată în 2007 de Grosu Stepanida și activează în comerț, creșterea culturilor fructifere, dar și importul băuturilor alcoolice. În ultimii doi ani a încheiat contracte în valoare de 16,6 mln de lei cu instituții publice, iar cea mai notabilă colaborare este cu DETS Botanica, cu care a încheiat un contract în valoare de 4,5 mln de lei. Conform openmoney.md, pentru această sumă Sanex-Comerț a livrat produse alimentare pentru a doua jumătate a anului 2016 instituțiilor preșcolare și internatelor din sectorul Botanica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *