Anticoruptie.md: Vladimir Cebotari, nr.8 pe lista PDM: afacerea Fly One, concesionarea Aeroportului Chișinău și contracte păguboase la Calea Ferată

Fostul ministrul al Justiției în două guverne, Vladimir Cebotari, actualmente vicepreședinte al Partidului Democrat, candidează în scrutinul parlamentar cu numărul 8 pe lista formațiunii politice din care face parte. În perioada când era ministru, Cebotari și-a dezvoltat afacerea de familie din domeniul aviației – compania Fly One. Asupra sa planează suspiciuni că ar avea tangență cu procesul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, iar la Calea Ferată a Moldovei ar fi încheiat contracte păguboase pentru întreprindere. Demnitarul a ajuns de mai multe ori în vizorul Comisiei Naționale de Integritate, dar nu a fost penalizat.

Funcții publice

Vladimir Cebotari a intrat în structurile de stat în anul 2005, când a fost angajat în calitate de consultant în Direcția informativ-analitică a Aparatului Președintelui Republicii Moldova, în perioada în care șef al statului era Vladimir Voronin. Din 2006 până în 2011, a lucrat la Întreprinderea de Stat Air Moldova, mai întâi în calitate de secretar al Consiliului de administrare, apoi de șef al Departamentului Juridic. În septembrie 2008-septembrie 2009 a fost consilier al directorului general al Agenției Transporturi în materie de transport aerian și de coordonare a proiectelor Agenției Transporturi. Concomitent, între 2008 și 2010, a fost președinte al Consiliului de administrare al Societății pe Acțiuni Gara Nord. În următorii trei ani, Cebotari a fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, după care, până în aprilie 2015, a fost viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în Guvernul Leancă. În perioada ianuarie 2014 – iulie 2014 a fost și președinte al Consiliului de administrare al Întreprinderii de Stat MoldATSA. Timp de patru luni, în perioada aprilie–iulie 2015, Vladimir Cebotari a fost șef la Întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova. Din această funcție el a fost propulsat de către Partidul Democrat la șefia Ministerului Justiției, după care a revenit într-o funcție de conducere în cadrul formațiunii politice.

Cebotari este cunoscut publicului mai ales ca unul dintre cei mai bine plătiţi manageri angajaţi la stat. În 2012, în calitate de manager la AIR Moldova, Aeroportul Internaţional Chişinău şi Autoritatea Aviaţiei Civile, acesta a avut un salariu anual de peste 800.000 de lei.

Partidul

La alegerile parlamentare din 2001, Vladimir Cebotari a participat pe lista Blocului Electoral Alianţa Juriştilor şi Economiştilor din partea Partidului Demnităţii Civice din Moldova, condus de Ion Lipciu. Blocul electoral a acumulat în scrutinul parlamentar doar 0,93% din voturile alegătorilor și nu a trecut pragul electoral. În aprilie 2017, Cebotari a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova.

Afacerea de familie Fly One: conflicte de interese și favoruri din partea statului

Familia Cebotari are afaceri în mai multe domenii, între care aviația civilă, consultanță în afaceri, comercializarea tehnicii agricole și construcții.

Cea mai importantă afacere care îi aduce anual familiei dividende de milioane este Compania aeriana Fly One, care operează zboruri către mai multe destinaţii din Europa şi Rusia. Compania a fost înființată în 2015 pe când Vladimir Cebotari era ministru al Justiției și a cunoscut o dezvoltare rapidă. Printre fondatorii companiei se afla soția ministrului, Maria Cebotari, cu o cotă de 40% din active, iar sora ministrului, Mariana Tabuică, fost director financiar la ÎS Moldatsa, era administratoare.

În aprilie 2016, Fly One a operat primele curse charter, iar în iunie 2017 a lansat primele curse regulate de pasageri către Moscova. În prezent compania, care deține trei nave Airbus, operează zboruri către 12 destinații, 7 curse regulate și 5 curse charter.

Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat într-o anchetă că adevăratul partener de afacere al familiei ministrului Justiţiei, în cadrul noii companii aeriene Fly One, era directorul Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), Mircea Maleca, care se ascundea în spatele fostului său socru de la Leova, Tudor Carabadjac, profesor de educaţie fizică şi fost director al gimnaziului din satul Orac, raionul Leova. Acesta deținea, pe hârtie, o cotă de 40% din SRL Fly One. În 2011, Carabadjac a obţinut mandatul de consilier raional la Leova, pe listele Partidului Democrat din Moldova.

Acest fapt a fost confirmat într-o scrisoare semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ajunsă în posesia portalului Anticoruptie.md. Deşi nu-i confirmau autenticitatea, şefii de la SIS susţineau, într-un răspuns official, că șefii AAC exercită abuz de putere prin promovarea intereselor private în aviaţia civilă, ceea ce ar contraveni intereselor statului.

Foto: openmoney.md

„Informaţiile noastre indică la subminarea potenţialului Întreprinderii de Stat Air Moldova, prin influenţă, în scopul favorizării intereselor private în domeniu, inclusiv prin utilizarea pârghiilor atribuite AAC la eliberarea/prelungirea autorizaţiilor”, se arată în răspunsul SIS pentru portalul Anticoruptie.md.

După ce investigația CIJM a scos la inveală conflictul de interese admis de Maleca, Centrul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat și a demarat o achetă, după care și Comisia Națională de Integritate a demarat, la 30 iunie 2017, o cercetare, în care era vizat și ministrul Justiției Vladimir Cebotari. Angajații CNI urmau să stabilească dacă cei doi și-au declarat toată averea pentru anul 2015 și dacă au admis conflicte de interese în activitatea lor.

Citește continuarea pe Anticoruptie.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *